Simte-te bine în zilele caniculare
Publicat de: Centrul Comercial Aushopping
acum 5 ani
Fiecare vară este întâmpinată cu fericire și entuziasm de copii și adulți din întreagă țară. Însă vara devine din ce în ce mai caldă și apar perioadele de caniculă care pot deveni periculoase dacă nu le gestionezi corect.
Găsești mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta să faci față zilelor caniculare de vară.
1. Hidratează-te constant
Apa este printre cele mai importante lucruri pe care le poți face să te protejezi de deshidratare. Cel mai bine este să te asiguri că bei apă constant pe parcursul zilei. Dacă știi că uiți să bei apă des, încearcă aplicații care îți dau notificări regulat. Sau încearcă să bei mai multă limonadă sau alte sucuri preparate de tine acasă sau la servici. Apa infuzată cu castravete, citrice sau pepene este și delicioasă și foarte sănătoasă. Găsești în centrul comercial sticle pe care poți să le porți cu tine în oraș, în geantă sau în mașină.
2. Fă sport
Atunci când faci sport, corpul tău se încălzește destul de tare. Însă el știe să își regleze singur temperatura și te va ajuta să resimți mai puțin efectele caniculei. Încearcă totuși să faci sport la sală ca să nu petreci prea mult timp în soarele puternic de vară.
3. Odihnește-te des
Chiar dacă nu ai obiceiul de a te odihni pe timpul zilei, în perioadele caniculare este important să nu depui efort susținut continuu. Căldura în sine este solicitantă pentru corp și îi consumă multe resurse. Astfel, când este foarte cald afară, ai nevoie de repaus mult mai mult decât în zilele cu temperaturi suportabile. Încearcă să faci pauze scurte și dese și să stai la umbră cât de mult poți.
4. Ține becurile și electrocasnicele închise cât mai mult
Obiectele care folosesc curent electric generează căldură, chiar dacă ele nu sunt consumatori mari de energie. Este bine să ții becurile, televizorul, cuptorul, calculatorul și restul electronicelor închise cât mai mult timp pentru a nu încălzi și mai tare locuința sau biroul în care stai.
5. Ai grijă de pielea ta
Senzația neplăcută pe care o simți când este cald afară se datorează și pielii. Atunci când pielea ta este uscată, iar corpul nu transpiră corespunzător, poți să simți un disconfort crescut în zilele caniculare. Pe lângă faptul că îți ferește pielea de probleme grave, o loțiune cu protecție solară te hidratează și te ajută să îți menții temperatura corpului la un nivel sănătos. Vino în farmacia din centrul comercial și alege o cremă cu protecție solară ridicată!
6. Poartă haine lejere și pălării
Încearcă să incluzi în garderoba de vară haine lejere care lasă aerul să circule și care nu îți provoacă alergii sau iritații. De asemenea, poartă pălărie pentru a-ți proteja capul. Și nu uita de ochelarii de soare. Le găsești pe toate în magazinele din centrul comercial.
Dacă ai nevoie să-ți completezi arsenalul pentru zile caniculare, hai în centrul comercial și cumpără toate lucrurile care îți lipsesc.