În plimbare la Mogoșa
Publicat de: Centrul Comercial Aushopping
acum 5 ani
Dacă te trezești sâmbătă dimineața cu dor de plimbare în aer curat, te invităm să vizitezi stațiunea Mogoșa.
Mogoșa este un loc magic din Munții Gutâi, în apropierea orașului Baia Sprie. Este cel mai frumos loc în care îți poți petrece o zi însorită de vară, dar și una de iarnă pentru că stațiunea are o pârtie de schi funcțională.
Puțină istorie
Pe vremuri, la altitudinea de 731 m, la picioarele muntelui Negru, se afla un lac numit Bodi, cu apă neagră. Culoarea specifică era dată de adâncimea sa, pe atunci mai mică decât în prezent. Acest lac a fost gândit ca lac de acumulare și a fost construit de întreprinderea minieră Baia Sprie. Scopul său era să asigure întreaga cantitate de apă necesară pentru buna funcționare a minelor. Planul a mers ca pe roate până în a doua parte a secolului XX când creșterea producției și lipsa de apă au dus la supraînălțarea barajului.
Din păcate, barajul a cedat sub presiunea imensă a apei și în jurul anilor 1960 a fost reconstruit integral. Astfel, lacul a ajuns la adâncimea de azi, respectiv 7 metri și o suprafață de aproximativ 4 hectare.
Ce poți să faci aici pe timp de vară
Cea mai la îndemână activitate este plimbarea pe traseele montane. Sigur, trebuie să îți placă să mergi pe jos sau să fii fan al mersului cu bicicleta pe munte. Dar traseele nu sunt neapărat dificile. De fapt, poți să privești însuși drumul până la cabana Mogoșa ca pe un traseu. Din fericire, mare parte din drum este asfaltat și ușor accesibil. Astfel, poți să ieși cu toată familia la o tură cu bicicleta.
Dacă vrei, totuși, să rămâi în apropierea Lacului Bodi și să nu faci prea mult efort fizic, poți să închiriezi hidrobiciclete, bărci și poți chiar să pescuiești. Și dacă știi să înoți bine, poți să faci o baie în lac fără probleme atâta timp cât vremea îți permite. Telescaunul funcționează și vara, așadar poți să urci până în vârful Muntelui Negru și să te bucuri de un peisaj de poveste. Dar ai grijă să ai și haine mai groase la tine, mai ales dacă mergi cu cei mici. Aerul din vârf de munte este mai aspru decât cel de la poale.
Dacă vrei să îi înveți pe copii despre natură și vrei să le oferi o experiență de camping într-un loc sigur, poți să-ți așezi cortul sau să-ți parchezi rulota pe malul lacului. Veți avea parte de niște apusuri superbe și multe povești în jurul focului de tabără. Și dacă te-ai hotărât să mergi într-o excursie la Mogoșa, poți să iei toate lucrurile necesare de la Centrul Comercial Aushopping Baia Mare.